Traim in Romania… si asta ne omoara cu zile

Octombrie 28, 2011 at 7:40 pm 4 comentarii

Asteptam cu nerabdare, dar si cu ingrijorare, ziua de 27 oct, pentru a vedea care este evolutia dupa cel de-al treilea medicament si a trimite rezultatele RMN-lui la clinica din Italia.

Am mers la o clinica privata (care are incheiat contract cu CAS) pentru aceasta investigatie, asteptandu-ne la un profesionalism ridicat, la aparatura performanta si altele de genul, pe care nu le intalnim poate, intotdeauna, in spitalele de stat.

Repet, astfel de investigatii, in cazul Stefaniei, se fac sub anestezie generala, fiind lesne de inteles ca fetita nu poate coopera cu medicii, fiind singura in tubul aparatului.

Rezultatul… o interpretare foarte vaga, fara informatii precise, motivate de faptul ca „fetita nu a stat linistita in timpul investigatiei”. Nu pot sa va spun starea (psihica a) fetitei cand mi-a fost adusa in sala de asteptare, fiind foarte agitata, speriata, cum nu am vazut-o niciodata (nici dupa interventia pentru biopsie nu a fost atat de traumatizata). Cu mari eforturi am reusit sa o linistesc, neexplicandu-mi nimeni ce s-a intamplat inauntru.

Nu pot decat sa speculez, avand in vedere raspunsul pe care l-a primit mai tarziu medicul curant care ne-a ajutat sa ne facem programarea la aceasta clinica (asa cum am scris mai devreme): „fetita nu a stat linistita in timpul investigatiei”.

De ce ar fi trebuit sa „stea linistita” fetita, cand ar fi trebuit sa fie adormita? Ce anestezie i s-a facut????????????

Sunt de-a dreptul stupefiata, mahnita, debusolata si ma intreb, din nou: ce sansa avem in Romania sa ne vindecam de o boala grava? Nu vreau sa raspund…

Astazi am mers la un ecograf care, desi mult mai putin relevant decat un RMN sau o examinare la CT, pare sa indice ca tumorile sunt „atacate” in continuare, organismul Stefaniei LUPTAND in continuare cu acestea, pentru o sansa cat mai mare la o viata (normala).

Mirela,

Anunțuri

Entry filed under: Evolutie.

26 oct 2011… …si mergem mai departe

4 comentarii Add your own

  • 1. tudorache  |  Octombrie 31, 2011 la 6:14 pm

    buna ziua

    sunt medic nephrologue pediatru in franta, in paris.
    eu am deja urcat in tubul de rrmn cu cativa copii ca sa nu le mai fac anestesie generala.. aveti dreptul sa cereti iar stefania se va calma caci va va vedea tot timpul. par contre este contreindicat daca sunteti insarcinata.

    in ceeea ce priveste banii. trebuie sa luati contact cu securitatea sociala din romania. sa fac accorduri ca o parte din cheltuielile operatiei sa fie rembursate de ei.

    va las emailul meu elat11@netscape.net daca va pot ajuta cu ceva, imi scrieti pe mail.

    mult curaj
    elena tudorache

    Răspunde
    • 2. Mirela  |  Noiembrie 2, 2011 la 8:59 am

      Din pacate, in Romania lucrurile in sistemul medical nu stau asa bine ca in Franta. Cand a facut RMN-ul nu ni s-a permis nici macar accesul in cabinet, dar in tubul aparatului…. ce sa mai zic. Vom incerca pe viitor sa discutam cu medicii pe aceasta tema.
      Pentru ca statul sa suporte o parte din costurile unei interventii in strainatate, trebuie ca medicii romani sa confirme faptul ca respectiva interventie nu se poate realiza in Romania. Ori medicii romani considera ca aceasta se poate face in Romania (doar ca rezultatele sunt diferite – viata sau moarte). Cam asa stau lucrurile… Noi speram in continuare sa putem ajunge in afara si sa ii dam o sansa la viata acestui copilas.
      Cu multumiri,
      Mirela

      Răspunde
  • 3. Bianca  |  Noiembrie 1, 2011 la 5:01 pm

    Buna seara, Am primit directionarea catre pagina dvs prin intermediul Ubisoft. Imi permit sa va fac o recomandare, data fiind varsta fetitei dvs si posibilitatea ca organismului ei sa fie mult mai puterninc decat al adultilor si sa lupte cu boala: sa va adresati unui medic ce foloseste tehnici medicale alternative. Sunt multi asemenea „medici” si stiu ca reticenta este mare in ceea ce priveste acest subiect. Eu si familia mea am inceput sa mergem si sa invatam de la dr Aurelian Curin diferite tehnici alternative, care ne-au ajutat sa vindecam diferite boli in familia noastra. Mai multe informatii despre dumnealui gasiti pe siteul http://reiju.org/reiju/?page_id=249

    Multa sanatate!

    Răspunde
    • 4. Mirela  |  Noiembrie 2, 2011 la 8:51 am

      Multumim pt informatie. I-am transmis dlui doctor un mesaj. Asteptam un raspuns din partea dumnealui.
      Numai bine,
      Mirela

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Ajutor pentru Stefania

Va rugam sa ne ajutati, cu un sfat, cu o experienta, cu o suma de bani, cat de mica, sau macar transmiteti cat mai multor persoane un link catre blogul nostru, pentru a da o sansa la viata acestui copil si o sansa de a ne bucura, pe noi toti, cu zambetul ei. Multumim, din suflet de copil

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 4 urmăritori


%d blogeri au apreciat asta: