Archive for Martie, 2012

Frauda la adresa de mail

Incep prin a-mi cere scuze tuturor celor care au primit aseara un mail scris in engleza cum ca eu as fi plecata in Londra si ca mi s-au furat actele, banii si cardurile si ca as avea nevoie urgent de 3500 „pounds” (scuze, dar in momentul asta nu imi dau seama care este paritatea pound/lira, sunt mult prea stresata).

Este vorba de o frauda la adresa mea de mail.

Se pare ca cineva “mi-a spart” accesul la adresa de mail si a trimis acest mail catre toata lista de contacte.

Va rog SA NU DATI CURS acestui mail si imi cer scuze inca o data pentru deranjul provocat.

Urmeaza sa facem si o plangere la politie si sa vedem ce putem face sa recuperam accesul la adresa de mail pentru ca aveam acolo foarte multe adrese de contact necesare, inclusiv a persoanelor care ne ajuta cu procurarea medicamentelor pentru Stefania. Cum bine stiti cu totii ca nu se gasesc toate citostaticile intara, si noi achizitionam prin alte persoane din strainatate unul din citostaticile pentru tratament.

Despre Stefania va pot spune ca este mai bine dupa raceala care a avut-o, am ramas doar cu negocierile la mancare.

Luni, 19 martie, urmeaza sa avem o noua cura de tratament si un nou ecograf.

Este prima ecografie pe care o facem de la interventie.

Ne rugam la Dumnezeu si speram sa fie totul bine.

Pana rezolvam cu adresa mea de mail va rog sa ne contactati telefonic sau sa scrieti pe adresa de mail a lui Laurentiu.

Multumesc pentru intelegere

Mirela Curbat

Martie 16, 2012 at 12:03 am Lasă un comentariu

8 martie

La multi ani! de 8 Martie

 La multi ani! dragi mamici, doamne si domnisoare

Sper ca aceasta zi sa va gaseasca sanatoase, frumoase si implinite sufleteste.

 Trebuie sa imi cer mii de scuze ca nu v-am mai scris de mult despre noi.

 Stefania acum este un pic mai bine dupa ultimile 2 cure de tratament care ne-au cam terminat. A fost foarte racita, inca mai tuseste  si inca ne mai luptam pentru fiecare lingurita de mancare. Saracele papusi, ursuleti si alte jucarii cred ca s-au saturat de aceeasi poveste in fiecare zi, ca trebuie sa manance o lingurita ca sa creasca fata mare.

Este inca morocanoasa vrea tot timpul in brate la mami, nici cu tati nu prea vrea sa stea -mami si mami.

A inceput sa vorbeasca mai multe, numai ca ne trebuie si traducator J

S-a saturat de stat in casa toata ziua, ne uitam pe geam si facem “pa” la catei, pisici si copii.

Asteptam caldura sa mai putem iesi si noi afara macar cate putin.

Abia asteptam sa terminam si cu chimioterapia sa ne mai revenim si noi cu imunitatea, sa nu mai fim nevoiti sa stam izolati in casa.

Ne rugam in fiecare zi sa fie totul bine pana la capat si sa nu mai recidiveze, sa nu mai avem de-a face cu tratamentele si  spitalele niciodata.

 In incheiere va urez inca o data La multi ani! si va doresc ca astazi sa aveti parte de o surpriza mare si imbucuratoare de la cei dragi voua, o surpiza care sa va bucure atat de tare la fel cum m-a bucurat pe mine vestea ca Stefania nu mai are noduli tumorali.

Pentru mine faptul ca o am pe Stefania alaturi e cadoul cel mai mare pe care si-l poate dori o mama.

 Pupici

Mirela Curbat

 

Martie 8, 2012 at 11:28 am Lasă un comentariu


Ajutor pentru Stefania

Va rugam sa ne ajutati, cu un sfat, cu o experienta, cu o suma de bani, cat de mica, sau macar transmiteti cat mai multor persoane un link catre blogul nostru, pentru a da o sansa la viata acestui copil si o sansa de a ne bucura, pe noi toti, cu zambetul ei. Multumim, din suflet de copil

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 4 urmăritori